Astăzi este 24 Sep 2022, 18:45

Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Moderator: Moderatori

Reguli forum
Forum rules
Asigurati-va ca ati citit si insusit Regulamentul acestui forum.
Dupa prima logare pe forum va rugam sa accesati "User Control Panel" si sa va completati datele personale, acesta incluzind Localitatea, marca masinii si a rulotei din dotare.
Nerespectarea acestor reguli atrage dupa sine stergerea userului din baza de date a forumului.
Raspunde
Avatar utilizator
Constantin Curelea
Membru fondator
Mesaje: 2158
Membru din: 10 Iun 2004, 15:47
Localitate: Bucuresti
Contact:

Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Constantin Curelea » 26 Iul 2022, 19:47

Buna ziua tuturor,
Dupa 2 ani de pandemie si vacante mai pe langa casa, am incercat anul acesta, pe parcusul a 10 zile de concediu, o excursie cu rulota in Serbia si Muntenegru.
Daca Serbia am mai vizitat-o in 2010 si 2012 si a reprezentat doar o tara de parcurs, Muntenegru sau Tara Muntilor sau Crna Gora, a fost destinatia finala.
Dupa o documentare minutioasa, cu identificarea obiectivelor de vizitat si un itinerariu ales potrivit ansamblului autoturism plus rulota, in data de 10.07.2022 am plecat la orele 9,00 din Baia de Arama, unde am fost cu ocazia unui nefericit moment de familie.
Trecerea frontierei de stat cu Serbia, pe barajul de la Portile de Fier, s-a facut fara multa asteptare, in vama fiind doar 3-4 autoturisme. Controlul a fost atat la documente cat si la bagaje. Legislatia sarbeasca prevede ca permisul de conducere categ. B sa fie insotit de specificatia B96 iar ansamblul sa nu depaseasca 4250 kg.
Am avut de parcurs drumul pana la autostrada de Belgrad, pe langa Dunare. Am admirat Cetatea Golubat, reamenajata si cu posibilitati de vizitare specifice anului 2022.
Drumul este acum foarte bine amenajat, cu asfalt nou.
Exista totusi o portiune de cca. 6 km la care se lucreaza si unde se mai asteapta la semafor.
Autostrada care duce la Belgrad este foarte circulata dar sigura, semnalizarile rutiere fiind sugestive.
Spun acest lucru pentru ca a fost nevoie sa ma orientez dupa semnalizari deoarece GPS ul din dotare a clacat iremediabil.
Adresa cautata era Camping Dunav din suburbia Zemun a orasului Belgrad.
Campingul Dunav este o locatie foarte curata si pitoresc asezata chiar pe malul Dunarii.
Tariful pentru 2 persoane, auto si rulota plus curent: 18 euro/zi la care s-a facut reducere 5% cardul FICC.
Atasez cateva imagini din mersul masinii prin Belgrad si din campingul Dunav.
Voi continua, pe zile, excursia noastra in Muntenegru.
Atașamente
.trashed-1660074481-IMG20220708173815_01.jpg
.trashed-1660074481-IMG20220708173815_01.jpg (1.37 MiB) Vizualizat de 798 ori
.trashed-1660074440-IMG20220708173914.jpg
.trashed-1660074440-IMG20220708173914.jpg (1.08 MiB) Vizualizat de 798 ori
20220709_094923.jpg
20220709_094923.jpg (2.4 MiB) Vizualizat de 798 ori
20220709_094937.jpg
20220709_094937.jpg (1.93 MiB) Vizualizat de 798 ori
20220709_095028.jpg
20220709_095028.jpg (2.58 MiB) Vizualizat de 798 ori
Constantin Curelea
Bucuresti
Renault FLUENCE+Rulota Knaus Sudwind 420
0723 206 708
e-mail : cureleacostel@yahoo.com

ORICE CĂLĂTORIE ESTE O EXPERIENŢĂ DE VIAŢĂ !

Avatar utilizator
Constantin Curelea
Membru fondator
Mesaje: 2158
Membru din: 10 Iun 2004, 15:47
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Constantin Curelea » 28 Iul 2022, 21:28

Dunav Oaza.jpg
Dunav Oaza.jpg (31.21 KiB) Vizualizat de 746 ori
Acesta este itinerariul parcurs in a doua zi de concediu.
Am setat pe MAGIC EARTH, programul GPS offfline de pe telefon , Camping Eko-Oaza Tear of Europe în Muntenegru. Avusesem un schimb de mesaje cu proprietarul si stiam ca ne asteapta.
In jurul orei 10,00 am plecat de la campingul DUNAV din Belgrad si dupa o singura intersectie semaforizata, eram deja pe autostrada spre Cacac, oras mare al Serbiei.
Din goana masinii am putut vedea plaiurile lucrate ale tarii, relieful fiind de podis care apoi a inceput sa creasca in altitudine.
Zlatibor, statiune renumita, am parcurs-o fara sa ne oprim, stiind ca la intoarcere vom poposi aici.
Drumul national deja urca spre muntii ale caror varfuri se profilau in zare.
Tot serpuind, drumul a ajuns la vama sarbeasca. Fara un control deosebit, doar verificarea si scanarea documntelor de identitate, am trecut spre Muntenegru.
Dupa cativa kilometri parcursi prin defileu am ajuns si la vama din Muntenegru, constructie noua, cu vamesi cooperanti.
Si astfel am intrat in Muntenegru, tara despre care aflasem ca:
-are o suprafata de 13812 km2;
- populatia este de 675000 locuitori din care 43% muntenegreni, 32% sarbi, 8% bosniaci si 5% albanezi;
- pana la inceputul secolului trecut populatia traia in munti, in clanuri;
-muntii Dinarici sunt munti carstici cu varful Babatov cel mai inalt de 2522 m;
-la 3 iunie 2006, in urma unui referendum, s-a proclamat independenta, capitala fiind la Podgorica;
- moneda nationala este euro.
Prima observatie, care ulterior a devenit obisnuinta, este ca au case mari, ingrijite, iar proprietatile nu au garduri.
Drumurile sunt asfaltate dar inguste, deplasrea in coloana fiind o obisnuinta pentru soferi.Acestia sunt rabdatori, si corecti in respectarea legii rutiere.
In acest decor de munte autentic am ajuns la Mojkovac, oraselul de intrare in Canionul Tara.
Canionul TARA face parte din Parcul National DURMITOR si este al 2 lea din lume dupa Colorado.
Se spune ca raul Tara, care are o lungime de 144 km si se varsa in Bosnia in raul Drina, este cu apa cea mai curata din Europa, motiv pentru care se mai numeste si LACRIMA EUROPEI.
Din acest mic oras am intrat catre canion pentru a ajunge la campingul precizat mai sus.
Situat in dreapta drumului, cu semnalizare rutiera buna, campingul te intampina cu o panta acceptabila asfaltata, posibil de parcurs de orice model de RV.
Poienita campigului este proprietatea unei familii care ne-a intampinat la sosire.
Locul plan, proaspat cosit, grupurile sanitare foarte curate, restaurantul propriu, sunt rezultatul muncii comune al familiei lui Pavel, tanarul student la turism cu care corespondasem.
Tariful pentru echipajul clasic: 16 euro cu curent inclus.
Dupa cina, meniu complet cu peste proaspat de munte, prajit, si rachie din partea casei, tarif 28 euro, dus cald si ambient natural deosebit, ne-am culcat obositi dar multumiti de locul in care poposisem.
Atasez cateva imgini din camping cu promisiunea ca voi continua prezentarea calatoriei noastre.
Atașamente
20220710_093907.jpg
20220710_093907.jpg (2.22 MiB) Vizualizat de 746 ori
20220710_093912.jpg
20220710_093912.jpg (2.57 MiB) Vizualizat de 746 ori
20220710_093919.jpg
20220710_093919.jpg (2.32 MiB) Vizualizat de 746 ori
Constantin Curelea
Bucuresti
Renault FLUENCE+Rulota Knaus Sudwind 420
0723 206 708
e-mail : cureleacostel@yahoo.com

ORICE CĂLĂTORIE ESTE O EXPERIENŢĂ DE VIAŢĂ !

Florin Herciu
Moderator
Mesaje: 648
Membru din: 26 Feb 2013, 21:12
Oras: Piatra Neamt
Data nasterii: 01 Ian 1969
Localitate: acolo unde orice Neamt sta pe-o Piatra

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Florin Herciu » 28 Iul 2022, 22:45

Foarte frumos, mulțumim că ne faci parte și nouă!
(...)
Tucson 2.0 CRDi, Avento Royal 395 TL DeLuxe
0721-299-111

Avatar utilizator
Lupu Ciprian
Membru CD
Mesaje: 6660
Membru din: 20 Oct 2010, 17:29
Oras: Bucuresti
Data nasterii: 06 Iun 1979
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Lupu Ciprian » 29 Iul 2022, 12:18

E frumos topicul si de asemenea placut scris ... urmarim ...
Autorulota Ford
Chausson sau rulota Dethlefs
Lupu Ciprian & Irina
Tel. 0722.227.048 e-mail: lupucipriann@yahoo.com

Avatar utilizator
Constantin Curelea
Membru fondator
Mesaje: 2158
Membru din: 10 Iun 2004, 15:47
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Constantin Curelea » 01 Aug 2022, 21:26

Calatoria noastra a continuat cu vizitarea obiectivului turistic nr. 1 din Muntenegru, Canionul Tara.
Dupa o noapte revigoranta, ne-am trezit int-o frumoasa dimineta de iulie in mirificul decor al muntilor care strajuiesc canionul.
Campingul se afla chiar la intrarea in canion, acolo unde raul incepe sa-si creeze albia printre stancile colturoase.
La indicatia gazdelor am coborat cateva sute de metri pana la rau, pe o poteca.
Acolo am descoperit apa limpede de smarald, deosebit de curata.
Pe drumul de revenire in camping ne-am intalnit cu o familie din Germania, vecini de cazare, care veneau de ani de zile pe aceste melegauri pentru plaja de pe malul raului.
Am pornit apoi, la drumul canionului, numai cu autoturismul. Ne asteptam ca drumul sa fie mai greu dar, in buna obisnuinta a locului, nu au fost decat serpentine si tuneluri, raul ramanand undeva jos fata de drum.
Pe lungimea celor 25 km parcursi am intalnit numeroase locuri de lansare in rafting, sport nautic foarte des practicat aici.
Cu exceptia unei manastiri, nu sunt localitati.
Punctul de interes al canionului este podul BELVEDERE DURDEVICA sau TARA, construit si reconstruit intre 1937 1949, la 170 m deasupra raului, lung de 365 m. A fost distrus de partizani si apoi refacut fiind la aceea vreme cel mai mare pod de beton din Europa. Are alura unui pod roman.
Deasupra vaii peste care trece acest pod, in stanga si in dreapta lui, sunt in functiune multe ZIP LINE uri sau tiroliene pe care le stim noi, dar de lungimi si inaltimi ametitoare.
Este o atmosfara deosebita: jos se vad oamenii in barcutele care fac rafting in apa involburata ( cca 200 m distanta), sus, zboara tinerii pe tiroliene. Pe pod, trafic pietonal si auto, fotografi de ocazie fiind toti.
La capetele podului sunt restaurante si magazine de suveniruri.
Am petrecut 2 ore in acest mediu deosebit de vacanta incercand sa surprindem foto si video amintiri pentru mai tarziu.
O parte din momentele zilei vi le prezint in cele ce urmeaza:
Atașamente
20220710_105013.jpg
20220710_105013.jpg (1.94 MiB) Vizualizat de 653 ori
20220710_105018.jpg
20220710_105018.jpg (2.74 MiB) Vizualizat de 653 ori
20220710_105030.jpg
20220710_105030.jpg (2.55 MiB) Vizualizat de 653 ori
20220710_124259.jpg
20220710_124259.jpg (1.96 MiB) Vizualizat de 653 ori
20220710_124724.jpg
20220710_124724.jpg (1.89 MiB) Vizualizat de 653 ori
20220710_131246.jpg
20220710_131246.jpg (2.54 MiB) Vizualizat de 653 ori
Constantin Curelea
Bucuresti
Renault FLUENCE+Rulota Knaus Sudwind 420
0723 206 708
e-mail : cureleacostel@yahoo.com

ORICE CĂLĂTORIE ESTE O EXPERIENŢĂ DE VIAŢĂ !

Avatar utilizator
Constantin Curelea
Membru fondator
Mesaje: 2158
Membru din: 10 Iun 2004, 15:47
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Constantin Curelea » 03 Aug 2022, 22:58

Dupa ziua petrecuta in canionul Tara am plecat spre destinatia litoralului muntenegrean de la marea Adriatica.
Am setat adresa campingului MASLINA de langa Petrovac, via Podgorica.
Drumul spre Podgorica, capitala Muntenegrului, este practic sapat intru-un canion continuu.
Este canionul raului Moraca care te duce prin zeci de tuneluri si viaducte, serpentine si curbe .
Se circula in colana, cu posibilitati de depasire doar acolo und drumul se largeste la 2 benzi.
Soferii sunt disciplinati si invatati cu mersul destul de dificil in conditii grele de rampe.
Am trecut pe langa locul tragicului accident rutier petrecut pe 23 iunie 2013 cand un autocar romanesc a cazut cca. 40 m de pe un viaduct la iesirea din tunel. In memeoria celor 19 victime si 29 de raniti a fost ridicata o troita cu insemnul tricolorului nostru. Nu era loc de oprire asa ca infiorati de locul parcurs am continuat deplasarea.
La un moment dat a aparut silueta imensului viaduct Moracica, parte a celor 41 de km de autostada dati in functiune, care leaga orasul Bar de Boljare si apoi, prin Serbia, de Belgrad.
Este cea mai scumpa autostrada , la 1100 m altitudine, construita de o firma chineza, pretul exorbitand al acesteia fiind subiect de disputa internationala.
Am ajuns la Podgorica, capitala, unde am parcat fara probleme intr-o zona cu plata.
Am vizitat pietonal orasul vechi marcat de ocupatia turca si la care am vazut moscheea care domina zona si Turnul cu ceas care este simbolul orasului.
Am traversat noul pod peste raul Ribnica.
Din lipsa de timp nu am ajuns la ruinele orasului Diocleea unde s-a nascut imparatul Diocletian.
Tot la Podgorica am admirat cladirea stadionului central unde am fost invinsi la fotbal.
Am alimentat cu benzina, pret 1,70 euro/l pret pe care l-am intalnit peste tot, fiind tarif impus.
Am continuat deplasarea, drumul fiind de aceasta data mai usor, am adimirat, din mers, imensul lac Skadar care este cel mai mare lac de apa dulce din Europa.
Muntenegru detine 2/3 din acest lac restul fiind al Abaniei.
Sunt cca. 260 specii de pasari printre care si pelicani.
Pana sa iesim pe litoral am parcurs noul tunel in lungime de 5 km, taxa 5 euro. Este o constructie impunatoare care scurteaza si usureaza accesul in zona.
Asemanator coastei litorale a Croatiei drumul serpuieste pe langa Marea Adriatica, legand statiunile.
Ne aflam la mijlocul lungimii litoralului, la Petrovac, si GPS -ul MAGIC EARTH, ne-a directionat in campingul Maslina.
Este un camping mare care are si rulote stationare proprii, spatii pentru RV uri si corturi.
Desi la sosire am fost intrebati de rezervare, cand au aflat ca vom sta 4 nopti, am primit un loc bun, la umbra unei cladiri, aproape de grupul sanitar.
Campingul este mare, umbros si cu iesire imediata la plaja. Este ceva asemanator Hanului Piratilor din Navodari.
Tariful a fost de 22 euro/zi cu curent inclus. Nu a fost acceptat cardul FICC.
Pana in seara, dupa instalare, am fost pe plaja care este destul de pietroasa, existand in loc de nisip, pietris. Apa mica la intrare dar destul de rece.
Atasez cateva imagini din aceasta zi a calatoriei noastre.
Atașamente
Oaza Maslina.jpg
Oaza Maslina.jpg (93.92 KiB) Vizualizat de 607 ori
IMG20220711111903.jpg
IMG20220711111903.jpg (2.26 MiB) Vizualizat de 607 ori
.trashed-1660252194-IMG20220711113757.jpg
.trashed-1660252194-IMG20220711113757.jpg (1.2 MiB) Vizualizat de 607 ori
20220711_122232.jpg
20220711_122232.jpg (1.52 MiB) Vizualizat de 607 ori
20220711_123301.jpg
20220711_123301.jpg (1.12 MiB) Vizualizat de 607 ori
20220711_125435.jpg
20220711_125435.jpg (780.17 KiB) Vizualizat de 607 ori
20220711_155811.jpg
20220711_155811.jpg (1.32 MiB) Vizualizat de 607 ori
Constantin Curelea
Bucuresti
Renault FLUENCE+Rulota Knaus Sudwind 420
0723 206 708
e-mail : cureleacostel@yahoo.com

ORICE CĂLĂTORIE ESTE O EXPERIENŢĂ DE VIAŢĂ !

Avatar utilizator
Constantin Curelea
Membru fondator
Mesaje: 2158
Membru din: 10 Iun 2004, 15:47
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Constantin Curelea » 07 Aug 2022, 22:35

Voi prezenta in continuare vacanta noastra de pe litoralul muntenegrean.
Incep prin a va spune ca au fost 3 zile pline de vizitare de obiective turistice dar si de plaja.
Am parcurs, la inceput, coasta litoralului catre Ucinj, localitatea cea mai importanta catre Albania.
Acest orasel a fost pana la anul 1678 fieful piratilor din Marea Adriatica. Otomanii le-au scufundat toate corabiile cu comorile furate. Si azi se cauta aceste comori. Miguel Cervantes a fost 5 ani prizonier aici si aa avut o legatura amoroasa cu o localnica care l-a inspirat in Don Qijote.
La Ulcinj se afla o cetate impozanta care vegheaza, si acum, de pe culme, litoralul.
Tot in aceasta zona se afla o plaja cu nisip fin, cum era odata la Mamaia, cu o lungime de 6 km. Sunt in constructie multe hoteluri.
Aici am facut plaja, accesul in apa fiind foarte facil, nisipul fin avand succes.
Orasul Bar este centrul comercial si economic al regiunii. In port vin vapoarele din Italia orasul Bari,cu turisti si marfa. Este si port militar.
Are partea istorica, orasul vechi sau Stari Bar, in care sunt case si strazi medievale, restaurante cochete si evident cetatea care a servit locuitorilor ca adapost in fata navalitorilor.
In orasul Bar am vizitat al 2 lea cel mai batran maslin din lume. Are atestat international ca fiind in varsta de 2240 ani. Cel mai vechi se pare a fi de 2450 ani. Am reusit sa achizitionez, o maslina din acest arbore, care mi se pare a fi cea mai valoroasa amintire a locurilor parcurse.
Impletirea culturilor milenare, musulmana dar si ortodoxa, are ca rezultat existenta unei moschei imense dar si a Catedralei Sf. Petru si Pavel din centrul orasului Bar.
In urmatoarea zi am vizitat zona litoralului catre Croatia. Spre partea occidentala a regiunii unde dezvoltarea urbanistica este peste tot.
Statiunea Budva are multe hoteluri moderne, aglomeratia de turisti fiind prezenta. Este cea mai cocheta stiune a Muntenegrului.
Orasul Kotor de pe malul golfului cu acelasi nume este o perla a naturii dar si a maiestriei omului. Influenta venetiana este prezenta in cetatea aparata de ziduri groase de granit. Piata Armelor, Piata Fainii, Piata Sf. Trifon, Piata Muzeului sau Piata Sf. Luca sunt locurile in care turistii admira cetatea medievala, savurand cate o cafea, inghetata sau bere. Este, intr-adevar, o atmosfera de vacanta.
Am vizitat si oraselul Tivat, mergand spre vestul golfului Kotor, unde se afla un obiectiv istoric interesant, respectiv un mozic din epoca romana foarte bine conservat.
Revenind catre camping ne-am abatut catre Insula Doamnei de pe stanca, insula artificiala, construita timp de 200 ani de marinarii care se intorceau de pe mare.Pe aceasta insula exista o biserica in care exista o icoana cusuta de o femeie, in asteptarea sotului marinar, din parul ei. Goblenul are o naturalete deosebita, observandu-se trecerea prin varsta a autoarei. Obiectivul turistic este foarte bine exploatat fiind multe vaporase si barcute cu turisti la chei.
Din inaltimea soselei, de pe faleza am admirat peninsula exclusivista Sveti Stefan la care accesul este permis doar anumitor invitati.
Pentru ca mai erau cateva ore de vizitat din aceasta zi, am hotarat sa mergem de la Kotor la Cetinje pe un drum despre care nu stiam nimic. Aveam sa aflam ca este unul din cele mai grele trasee rutiere din Europa. Care porneste de la nivelul zero al marii pana la o altitdine ce cca. 1600 m, pe o lungime de 25 km, dar mai ales pe o latime de 4 m. Altfel spus o aventura pe 4 roti, intr-o zona montana veritabila.
Peisajul, in schimb, de vis, cu golful marii din ce in ce mai mic si cladirile orasului indepartate, apusul soarelui creeind un cadru perfect pentru fotografi. In acest timp soferii erau concentrati la drum pericolul fiind reprezentat, in mod deosebit, de latimea mica a acestuia.
Voi prezenta cateva imagini surprinse de noi dar si o adresa de youtube a unui film realizat de motociclistii care au parcurs acest itinerariu.
A fost o experienta de drum desobita, orice alta comparatie existand evident, dar pana atunci pentru mine ramanand unica.
https://www.youtube.com/watch?v=qiBYW2vkHOE
Odata parcurs acest drum am coborat, pe o sosea absolut noua si larga, in orasul, fost capitala, Cetinje.
Este un orasel de provincie, care are cateva obiective istorice de vizitat. Era serbarea a 540 ani de la infiintarea orasului motiv pentru cetatenii se strangeau la festival. Aici am observat foarte multe familii tinere cu multi copii mici.
Revenirea in camping s-a facut pe un drum normal pentru tara aceasta, adica serpentine si tuneluri dar cu o permanenta vedere catre mare.
A doua zi am vizitat orasul Petrovac, situat langa camping. O statiune linistita, la care se cobora din sosea. Are hoteluri noi dispuse in terase. Strazile sunt numerotate in cifre romane. Nelipstul bastion de aparare are in spatele lui o laguna cu o apa deosebita.
Plaja si apoi masa servita la un restaurant de langa camping, a incheiat sederea noastra la marea muntenegreana.
A doua zi incepea revenirea spre casa.
Atașamente
20220712_115617.jpg
Plaja Ucinj vazuta de pe munte
20220712_115617.jpg (2.34 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_120428.jpg
Plaja Ulcinj de la nivelul marii
20220712_120428.jpg (1.27 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_140832.jpg
Plaja cu nisip fin
20220712_140832.jpg (919.6 KiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_162216.jpg
Stari Bar
20220712_162216.jpg (1.1 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_162839.jpg
Stari Bar
20220712_162839.jpg (1.22 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_164226.jpg
Cetatea Stari Bar
20220712_164226.jpg (1.47 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_183115.jpg
Adeverinta batranului maslin
20220712_183115.jpg (940.47 KiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_183245.jpg
2240 ani de viata
20220712_183245.jpg (2.57 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220712_183850.jpg
Ce tanar sunt!
20220712_183850.jpg (1.97 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220713_120507.jpg
Cetatea Kotor
20220713_120507.jpg (1.53 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220713_131905.jpg
Turistii din cetatea Kotor
20220713_131905.jpg (1.01 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220713_155957.jpg
Tarmul vazut de pe Insula doamnei
20220713_155957.jpg (2.01 MiB) Vizualizat de 548 ori
Kotor Cetinje Petrovac.jpg
Drumul drumurilor
Kotor Cetinje Petrovac.jpg (54.48 KiB) Vizualizat de 548 ori
20220713_180130.jpg
Vedere asupra golfului Kotor de pe drrumul drumurilor
20220713_180130.jpg (1.71 MiB) Vizualizat de 548 ori
20220713_192552.jpg
Serbare la Cetinje
20220713_192552.jpg (1.22 MiB) Vizualizat de 548 ori
Constantin Curelea
Bucuresti
Renault FLUENCE+Rulota Knaus Sudwind 420
0723 206 708
e-mail : cureleacostel@yahoo.com

ORICE CĂLĂTORIE ESTE O EXPERIENŢĂ DE VIAŢĂ !

Florin Herciu
Moderator
Mesaje: 648
Membru din: 26 Feb 2013, 21:12
Oras: Piatra Neamt
Data nasterii: 01 Ian 1969
Localitate: acolo unde orice Neamt sta pe-o Piatra

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Florin Herciu » 08 Aug 2022, 08:25

Foarte tare plimbarea dumitale, nea Costel, mulțumim pentru efortul de a ne povesti si nouă!

Nu pot să nu te întreb: ai făcut o documentare prealabilă?
(...)
Tucson 2.0 CRDi, Avento Royal 395 TL DeLuxe
0721-299-111

Avatar utilizator
Constantin Curelea
Membru fondator
Mesaje: 2158
Membru din: 10 Iun 2004, 15:47
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Constantin Curelea » 08 Aug 2022, 17:36

Da,
In orice calatorie plecam, sotia mea se documenteaza.
Detaliile prezentate sunt cititite anterior si verificate la fata locului.
Anul acesta am fost singuri dar la alte calatorii in grup, sotia mea este ghidul
Constantin Curelea
Bucuresti
Renault FLUENCE+Rulota Knaus Sudwind 420
0723 206 708
e-mail : cureleacostel@yahoo.com

ORICE CĂLĂTORIE ESTE O EXPERIENŢĂ DE VIAŢĂ !

Avatar utilizator
Constantin Curelea
Membru fondator
Mesaje: 2158
Membru din: 10 Iun 2004, 15:47
Localitate: Bucuresti
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Constantin Curelea » 09 Aug 2022, 21:11

Initial am dorit sa ne intoarcem pe alt traseu, respectiv prin Bosnia-Hertegovina. Am revenit aproximativ pe aceleasi coordonate ca la ducere, alegand in Serbia 2 locuri de popas.
Zlatibor este o statiune montana foarte apreciata de localnici. Exista amenajari pentru sporturi de iarna si vara.
Are numeroase puncte de distractie printre care El Passo,complexul de cazare si echitatie in stil american.
Western-ul pe care il stim este reprezentat de replici ale corturilor indiene, oraselelor americane sau carutelor si postalioanelor. Copii sunt entuziasmati iar parintii se bucura de imaginatia filmelor americane.
Campingul Zlatibor este din categoria celor maxim dotate. Este deschis si iarna, dovada fiind incaperile pentru schiori. Are parcele dotate cu curent si robinet de apa, teren plat inconjurat de brazi, si vedere splendida asupra statiunii. Am stat o noapte tariful fiind de 18 euro.
Ultima noapte petrecuta in Serbia a fost la Campingul Kalinovac de langa Dunare, orasul Veliko Gradiste.
Campingul este mic, practic in curtea unui gospodar, dar are toate facilitatile foarte bine intretinute.
Gazdele sunt foarte primitoare.
Este situat vis a vis, peste Dunare, de Romania, langa un lac separat de fluviu printr-un dig. Are iesire la ponton si se poate pescui. Este la o distanta de 142 km de Drobeta Turnu Severin. Tarif 18 euro.

Concluzii:

Am parcurs de la Bucuresti si inapoi, 3000 km din care cca.250 km cu masina solo.
Am cheltuit aproximativ 900 euro din care 500 euro pe benzina.
Dar am vazut 2 tari despre care nu stiam decat din documente. Realitatea este ca acum, in 2022, sunt in dezvoltare, fara a fi in UE.
Sunt oameni harnici si cinstiti care, cel putin in turism, cunosc meserie.
Voi reveni cu placere!

PS. Am atasat hartile cu traseele facute pentru a fixa ideea concediului cu rulota in limitele unui parcurs zilnic de max. 300 km cu o perioada de 3-4 zile de odihna efectiva.
Atașamente
20220715_174548.jpg
Corturi indiene
20220715_174548.jpg (1.02 MiB) Vizualizat de 449 ori
20220715_175202.jpg
Orasel in stil american
20220715_175202.jpg (1.62 MiB) Vizualizat de 449 ori
20220716_081715.jpg
Camping Zlatibor
20220716_081715.jpg (2.36 MiB) Vizualizat de 449 ori
20220717_071058.jpg
Camping Kalinovac
20220717_071058.jpg (1.94 MiB) Vizualizat de 449 ori
20220717_091611.jpg
Asa apare Dunarea de pe malul sarbesc devenind frontiera de stat
20220717_091611.jpg (1.85 MiB) Vizualizat de 449 ori
maslina zlatibor.jpg
Camp Maslina -Camp Zlatibor
maslina zlatibor.jpg (54.67 KiB) Vizualizat de 449 ori
zlatibor kalinovac.jpg
Camp Zlatibor-Camp Kalinovac
zlatibor kalinovac.jpg (98.97 KiB) Vizualizat de 449 ori
Camp Kalinovac Drobeta Turnu Severin.jpg
Itinerariul de revenire in tara
Camp Kalinovac Drobeta Turnu Severin.jpg (45.68 KiB) Vizualizat de 449 ori
Constantin Curelea
Bucuresti
Renault FLUENCE+Rulota Knaus Sudwind 420
0723 206 708
e-mail : cureleacostel@yahoo.com

ORICE CĂLĂTORIE ESTE O EXPERIENŢĂ DE VIAŢĂ !

Sandu Nicolae
Membru forum
Mesaje: 4
Membru din: 30 Apr 2022, 07:50
Oras: Timisoara
Data nasterii: 11 Sep 1960

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Sandu Nicolae » 01 Sep 2022, 09:27

Foarte frumoasa si explicita descrierea . Ma bucur ca am avut sansa de a fi impreuna cu voi, prin descrierea facuta asa in detaliu si cu poze foarte sugestive. Sper sa pot fi si eu pe viitor asa de la subiect si oricum mi-ati dat ideea urmatoarei excursii pe care am sa o fac prin primavara -vara anul viitor
Sandu Nicolae
Timisoara
0735189540
RV Laika

Popa Violeta
Membru asociat
Mesaje: 1677
Membru din: 29 Apr 2009, 21:12
Oras: Iasi
Data nasterii: 06 Oct 1949
Localitate: Iasi
Contact:

Re: Calatorie cu rulota in Muntenegru 2022

Mesaj de Popa Violeta » 01 Sep 2022, 20:40

Ați avut un concediu minunat. Iar prezentarea obiectivelor vizitate și pozele expuse mi-au captat atenția și admirația. Poate că ceea ce discutam odată, adică să formăm grupuri de 2-3-4 rulote și în fiecare an să vizităm câte o țară, va stârni interesul colegilor. În rest, felicitări pentru frumoasa expunere a întregii excursii (știm că D-na Curelea este expertă în căutarea locațiilor de interes turistic, pentru care se documentează cu seriozitate) și, poate anul viitor vom lua în calcul un tur al altei țări, împreună cu mai mulți colegi. Mulțumim pentru minuțiozitatea cu care ne-ați prezentat tot traseul și pentru frumoasele poze. Sper ca această prezentare amănunțită să fie de folos tuturor colegilor care vor călca pe urmele voastre.
Cu stimă,
Violeta Popa
Familia Popa, Violeta si Stefan.
Rulota Hobby Prestige 495 / 1999.
Masina Renault Trafic.
Tel: 0232252600.
0722686928

Raspunde